Bilanţul morţilor epidemiei de coronavirus din Italia a crescut cu 49 într-o singură zi, ajungând la 197, a anunţat vineri Agenţia de Protecţie Civilă, cea mai mare creştere într-o singură zi de la descoperirea epidemiei în urmă cu două săptămâni, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în Italia a crescut vineri la 4.636, faţă de 3.858 cu o zi înainte.
Şeful agenţiei de protecţie civilă a spus că, dintre cei contaminaţi iniţial cu noul coronavirus, 523 s-au restabilit complet, faţă de 414 cu o zi înainte.
Epidemia este concentrată în câteva focare din nordul Italiei, dar acum sunt confirmate cazuri în fiecare dintre cele 20 de regiuni ale ţării, în opt dintre ele înregistrându-se decese.
mai mult la /universul.net/